Copiii isi doresc sa devina adulti

by Echipa Centrului 1-2-3 Education


Avem la 1-2-3 Education niste ochelari 3D speciali de privit copiii!

Stim cu totii modurile in care experienta traita la vizionarea unui film 3D este imbogatita de puterea de a vedea in straturi, in profunzime, de a percepe detalii care altfel se pierd sau amesteca. La 1-2-3 Education avem fiecare adult niste ochelari speciali cand privim copiii. Ei filtreaza, evidentiaza, coreleaza elemente si tare ne ajuta sa-i intelegem.

1-2-3 Education – Copiii vor sa devina adulti

Sunt cu atat mai speciali cu cat ii avem deja implantati in mintile noastre, ca niste filtre-lupe-evidentiatoare.

I-am construit din ani de studiu si din faptul ca aproape ca nu trece zi in care sa nu citim si experimentam cate ceva din neurostiinta si fel-de-fel de curente psihologice validate prin cercetare. Si vrem sa-i dam mai departe, lupa cu lupa.

Iar cand in urma cu cateva zile am lansat aceasta postare pe facebook voiam sa va spunem defapt ca:

Copiii isi doresc sa devina adulti

Copiii au dorinta de a creste, de a fi mari, de a deveni adulti.

Adler considera ca aceasta dorinta isi are radacina in gandurile de inferioritate prezente de-a lungul copilariei. Aceste ganduri sunt normale tinand cont de gradul ridicat de dependenta al copiilor de adulti si este motorul dezvoltarii individului. Este forta de baza in lupta de a depasi conditia resimtita drept un minus/inferioara catre o conditie superioara.

Unii copii reusesc sa parcurga cu success drumul spre autodepasire, in timp ce altii intampina dificultati si continua sa traiasca simtind ca altii sunt intotdeauna mai buni decat ei.

Un individ echilibrat isi constientizeaza cele mai profunde obiective, reusind in acelasi timp sa le integreze in comportamente ce imbunatatesc familia si comunitatea. Adler spune ca “Individul este atat pictura, cat si pictorul. Asadar, daca individul isi poate schimba perceptia despre sine, poate schimba si imaginea/peisajul pictat”.

Ce putem face stiind asta?
  • Putem trata copilul ca pe un viitor adult capabil nu ca pe un micut neputincios.
  • Putem sa nu facem pentru el ceea ce poate face deja singur (competenta/autonomie)
  • Putem sa ii acceptam si intelegem luptele interioare si dorinta de evolutie
  • Putem sa ii incurajam incercarile, eforturile, interesele
  • Putem sa il sustinem in a-si depasi convingerile limitative

Copilul devine, nu se naste: increzator, autonom, initiator, competent

Erikson, in teoria dezvoltarii psihosociale, propune o stadialitate a dezvoltarii cunoasterii sinelui in interactiunea cu ceilalti, accentuand influenta mediului social asupra dezvoltarii copilului. Influentele mediilor fizice, sociale, ideatice actioneaza ca partenere ale proceselor biologice si psihologice, innascute, care modeleaza dezvoltarea personalitatii individului.

Din punctul de vedere a lui Erikson, fiecare stadiu contribuie la dezvoltarea unei personalitati unice ce sprijina persoana sa devina o parte activa si creatoare a societatii.

Dezvoltarea normala pentru fiecare stadiu trebuie corelata si inteleasa impreuna cu contextul cultural al dezvoltarii copilului si situatia de viata unica a fiecaruia in parte. In forma lor concreta, stadiile se prezinta ca reale provocari, ridicand intrebari ca: “Pot sa am incredere?” “Pot sa fiu autonom?”, “Stiu cine sunt?”, “Sunt capabil?” etc. Deoarece fiecare dintre aceste achizitii ofera copilului un nou adevar despre sine, o noua dimensiune psihosociala, stadiile lui Erikson sunt considerate etape de identitate distincte. Copiii cu varsta de scoala primara se afla deja in cea de a patra etapa:

Prima etapa are loc de la nastere pana la varsta de 1 an si se refera la incredere vs. neincredere, deoarece este momentul in care copiii sunt total dependenti de cei din jur. Satisfacerea corespunzatoare a nevoilor existentiale ale copilului in aceasta etapa va conduce la dezvoltarea unei atitudini increzatoare fata de mediu si cei din jur. In schimb, daca nevoile nu sunt satisfacute corespunzator, va conduce la dezvoltarea sentimentului de neincredere si insecuritate fata de mediul inconjurator.

Ce putem face stiind asta?
  • Putem sa identificam si intelegem tiparul de atasament al copilului (Bowlby).
  • Putem sa ne descoperim propriul tipar de atasament si influentele sale.
  • Putem sa il ajutam sa dezvolte modele de gestionare a emotiilor utile.
  • Putem sa il antrenam in a dezvolta mecanisme prin care sa faca fata dificultatilor.
  • Putem sa il antrenam in a dezvolta rutine comportamentale utile.

A doua etapa are loc intre 1 si 3 ani  si se refera la autonomie vs. dependenta. Este perioada in care copilul doreste sa faca diverse activitati, chiar daca greseste. Daca parintii il incurajeaza sa faca aceste activitati, copilul va dezvolta sentimentul de autonomie, siguranta si incredere in sine. Daca parintii il vor descuraja si il vor ridiculiza, vor impiedica dezvoltarea autonomiei, iar copilul va ajunge sa fie dependent in activitatile pe care doreste sa le faca. Mai mult, copilul poate deveni rusinat si retras avand mai multa nevoie de ajutor.

Ce putem face stiind asta?
  • Putem crea pentru copil situatii de invatare adecvate varstei sale.
  • Putem sa il implicam in activitatile de familie si sa ii dam responsabilitati cu sanse de succes.
  • Putem sa apreciem/incurajam implicarea si determinarea chiar daca face greseli.
  • Putem da libertate copilului sa exploreze in limitele sigurantei, fara a interveni.
  • Putem valoriza experientele sale de invatare si reusitele de care se bucura.
  • Putem primi cu aceeasi bucurie intoarcerea la noi si nevoia copilului de atentie.
  • Putem sa ne controlam propriile anxietati si gradul in care ele ne limiteaza copilul.

A treia etapa are loc intre 3 si 6 ani si se refera la initiativa vs. retragere. Este stadiul in care copilul incepe sa exploreze, sa-si descopere abilitati noi, sa interactioneze mai mult cu cei din jur avand initiativa. In acest stadiu copii vor incalca interdictiile stabilite si este important ca parintii sa arate suport si consecventa in privinta libertatilor si interdictiilor. Astfel copiii vor invata ca au libertate in limite de siguranta, ca nu le este permis orice si vor continua sa exploreze fara a se rusina de ceea ce fac. Asumandu-si responsabilitatea actiunilor proprii isi vor dezvolta initiativa. Daca parintii vor aborda neadecvat aceasta etapa, copilul va dezvolta sentimentul de teama de pedeapsa considerand ca orice initiativa pe care o are este gresita. In felul acesta apare sentimentul de vinovatie si copilul va dezvolta comportamentul de retragere.

Ce putem face stiind asta?
  • Putem sa incurajam copilul sa incerce diverse activitati care ii plac chiar daca nu ii ies din prima.
  • Putem sa acceptam atat succesul cat si esecul.
  • Putem sa il incurajam pe copil sa propuna activitati sau sa schimbe cursul unor activitati.
  • Putem sa ii primim ideile si sa petrecem timpul comun si asa cum isi doreste copilul.

A patra etapa are loc intre 6 si 12 ani  si se refera la competenta vs. inferioritate. Este momentul in care copilul achizitioneaza cunostinte si deprinderi predominand prin intermediul scolii. Aici apare tendinta adultilor de a face comparatie intre un copil si alt copil fapt ce poate conduce la dezvoltarea sentimentului de inferioritate, deoarece copilul va simti ca nu va putea sa se ridice la un anumit nivel dorit de adulti. Daca nu vor exista astfel de comparatii  atunci copilul va ajunge sa dezvolte sentimentul de competenta.

Ce putem face stiind asta?
  • Putem sa il comparam pe copil cu el insusi de “ieri” si sa valorizam evolutia lui.
  • Putem sa ii aratam copilului ca este/poate fi competent in momentul respectiv/intr-o anumita sarcina.
  • Putem sa ii explicam copilului ca atunci cand ia o decizie nepotrivita asta nu inseamna ca el nu mai este valoros, ci ca comportamentul a fost unul nepotrivit.

Copiii isi iau modele din tot ce ii inconjoara

Cu gandul la invatarea sociala, prin observare, ne ducem direct la psihologul Albert Bandura.

Ideea de baza in teoria socio-cognitiva a lui Bandura este aceea ca actiunile si reactiile unei persoane, inclusiv comportamentele sociale si procesele cognitive, in aproape orice situatie sunt influentate de actiunile la care a fost explus, pe care le-a observat la altii.

Teoria autoeficacitatii sta in centrul teoriilor socio-cognitive dezvoltate de Bandura, care evidentiaza rolul “invatarii prin observare” si a experientelor sociale in dezvoltarea personalitatii. Senzatia autoeficacitatii poate juca un rol major in felul in care copilul se pozitioneaza fata de telurile, atributiile sau provocarile sale.

Conform teoriei lui Bandura, persoanele cu un nivel ridicat de autoeficacitate, adica aceia care cred despre ei ca se pot descurca, au mai multe sanse sa priveasca o sarcina dificila ca pe ceva care poate fi realizat cu succes decat ca pe ceva care poate fi evitat.

Ce putem face stiind asta?
  • Putem sa ne monitorizam, constientizam si reglam propriile comportamente si limbajul.
  • Putem invata copiii prin actiuni si exemplu personal nu doar prin vorbe.
  • Putem sa nu asteptam de la ei lucruri pe care nu le respectam noi.
  • Putem sa le fim constant model in ce credem ca le e util sa dezvolte la ei.
  • Putem sa stingem treptat comportamentele nepotrivite promovand altele in loc.
  • Putem dezvolta mesaje de sustinere pentru monologul lor interior.
  • Putem trece prin filtrul identitatii si explica situatiile care reprezinta modele neagreate.
  • Putem sa le selectam anturajul.

http://www.aai-ny.org/index.php/background/adlerian-references

Erikson’s Stages of Development,” in Learning Theories, July 23, 2014, https://www.learning-theories.com/eriksons-stages-of-development.html

J L, „Social Learning Theory (Bandura),” in Learning Theories, June 19, 2015, https://www.learning-theories.com/social-learning-theory-bandura.html

Workshop – Nevoile Emotionale ale Copiilor

„Nevoile Emotionale ale Copiilor” Excursia parc Copou
a fost tema primului workshop despre educatia
copiilor pentru parintii care ne-au investit
cu increderea de a petrece timp cu copiii lor, zi de zi, in After School-ul 1-2-3 Education. Sumarul ce urmeaza povesteste din culisele centrului nostru educational, din atitudinea, valorile, princiipiile dupa care neghidam in lucrul cu copiii si din cercetarile recente ce le fondeaza.

Am selectat esenta pe 4 nevoi ce se manifesta puternic la aceasta varsta: Iubire, Joc, Libertate, Limite


Iubire

Iubirea am plasat-o prima intre nevoile emotionale ale copiilor. Noi am discutat deja cu copiii, inainte de sarbatorile de iarna, despre cele 5 limbaje ale iubirii. Am ales sa facem asta pentru a ii ajuta sa vada afectiunea in diversele ei forme in jurul lor, sa constientizeze in ce fel asteapta, primesc si ofera afectiune celor dragi si ca, desi nu toti o oferim la fel, e tot iubire.

Timp impreuna – timpul de calitate, in care adultul este prezent si orientat spre nevoia, interesul, dorintele copilului nu e nevoie sa fie mult, dar e nevoie sa fie zilnic de se poate si e bine sa vina dinspre ambii parinti. In primii ani de viata copilul isi construieste imaginea de sine si aprecierea valorii personale prin cat de mult timp si cat de multa atentie ii ofera parintii – adica oamenii cei mai importanti din viata lui. Ecuatia lor e simpla – daca pentru omul care ma iubeste cel mai mult in lumea asta contez, el/ea imi ofera atentie, atunci inseamna ca o merit, daca ei nu imi ofera timp si atentie inseamna ca eu ”nu merit”, ”nu sunt bun”.

Ce facem la 1-2-3 Education: suntem aproape permanent 4 adulti in centru, astfel incat avem grija ca zilnic fiecare copil sa se stie vazut si auzit. Functionam, cat de mult putem, pe principiul ”pentru 5 minute, nu peste 5 minute”. Facem ”sedinte” 1 la 1 cand copiii o cer, sau cand unul din adulti considera necesar.

Cuvinte – ”Te iubesc”, ”Mi-esti drag”, ”Imi place de tine”, toate formularile din sfera aprecierilor si valorizarii sunt ca un balsam pe inima si pe creierul copilului, spuse cu autenticitate si blandete si neconditionate de vreo actiune sau vreo reusita. Prin vorbele noastre ei isi construiesc monologul interior care li se va derula in minte toata viata. Vocea aceea care spune la modul cel mai simplist: ”sunt bun”/”sunt rau”, ”sunt destept/sunt prost”, ”sunt iubit/nu sunt iubit”, ”merit/nu merit” etc. Eu prefer sa adaug cuvinte de apreciere sau de afectiune in momente de pauza, de discutie 1 la 1, ori cand trecem unul pe langa altul, ca sa construiesc sentimentul valorii personale neconditionat de vreun comportament pe care il apreciez.

Ce facem la 1-2-3 Education: preferam sa adaugam cuvinte de apreciere sau de afectiune in momente de pauza, de discutie 1 la 1, ori cand trecem unul pe langa altul, ca sa construim sentimentul valorii personale neconditionat de vreun comportament.

Dana scrie biletele de apreciere a unor calitati intrinseci la final de teme, copiilor pentru care e util sa hranim concentrarea, rabdarea, dorinta de a invata etc.

Atingeri – imbratisari, mangaieri, pupici, masaj, simple atingeri in timp ce vorbim sau ne jucam. Creeaza un sentiment de: sunt binevenit, sunt vazut, sunt placut, ma pot simti confortabil. Asta vine la pachet cu mesajul ”am dreptul la timpul si spatiul meu” atunci cand un copil vrea sa fie lasat in pace sau are nevoie de timp pentru a isi aseza ganduri ori emotii.

Ce facem la 1-2-3 Education: imbratisam, mangaiem, atingem copii. Cu fiecare dupa cum ii este confortabil sau dupa cum manifesta nevoie. Avem si copii care vin sa spuna ”vreau 1 la 1 cu tine, da’ sa-mi faci si masaj la picioare in timp ce vorbim”. Cateodata si o privire zambitoare mai lunga, dintr-un capat in altul de sala pare a fi tot o mangaiere.

Cadouri – tot un limbaj al iubirii este si sa facem/oferim cadouri altora ori sa le primim de la cei dragi.

Ce facem la 1-2-3 Education: Noi nu oferim cadouri copiilor. Ei isi mai confectioneaza si ofera reciproc felicitari, scrisori, sau mici cadouri, dar strict cadourile nu sunt prezente in timpul pe care il petrecem impreuna.

Servicii – fiind o generatie preponderent crescuta pe servicii, ne este usor poate sa le identificam in copilaria noastra: parintii nostri aveau grija sa avem haine curate si calcate, sa avem rechizite, sa avem mancare pe masa etc.

Ce facem la 1-2-3 Education: ne oferim sprijinul, atunci cand copiii o cer, pentru a ii ajuta sa faca singuri. Nu facem in locul lor ceea ce ei pot face pentru ei. Le aratam cum sa aseze pe umeras, cum sa faca ordine, cum sa isi puna mancare, cum sa debaraseze, cum sa rezolve un conflict, cum sa gandeasca o problema etc. Cand ne cer ajutorul ne aratam disponibilitatea si ii insotim – totusi intervenim doar dupa ce spunem: ”hai arata-mi cum faci tu, ca sa imi dau seama cum ai nevoie sa te ajut”, ”si tu ce ai facut in situatia asta?”, ”si tu ce ai spus inainte sa vi la mine?” etc. Nu incurajam ”para”, deresponsabilizarea si involutia competentelor prin a rezolva sau a face noi in locul lor.

Carti utile:
Cele cinci limbaje ale iubirii” de Gary Chapman, (o avem in Biblioteca 1-2-3 Education pentru imprumut sau frunzarit)
Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor” – Gary Chapman, Ross Campbell

Tot la capitolul ”Iubire” am discutat si despre teoria atasamentului, care mentioneaza ca tiparul de atasament dezvoltat in primul an de viata se rasfrange asupra capacitatii copilului de a forma relatii in viata de adult este prezentata foarte succint si sugestiv in aceasta imagine. In al doilea an din viata se mai pot face mici corecturi.Tipare de atasament

La varsta copiilor din After School e util sa facem identificare de tipare comportamentale, atitudinale, si sa stim sa alegem strategiile de relationare care sa ofere fiecaruia sansa de a isi umple rezervorul emotional, de a explora si de a actiona spre binele propriu si al celorlalti.

E necesar mai mult efort de ghidaj, incurajare, valorizare si constanta in formarea de deprinderi si rutine utile in cazul tiparelor de atasament nesigur (ambivalent, evitant si dezorganizat), care sa ajute copilul sa aleaga sa manifeste incredere, proactivitate, control al emotiilor, capacitate de a decide pentru binele propriu etc.

Ce le transmitem noi copiilor este ca toti oamenii suntem intr-o continua devenire, ca in orice moment ei au puterea de a alege ce vor sa devina si ca perseverenta este cea care ii va duce la rezultatele dorite. Iar noi le suntem alaturi.

Imaginea trimite catre o prezentare a teoriei atasamentului, ce descrie rezultatele cercetarilor derulate de John Bowlby.


Joc si ras

Joc si ras printre nevoile emotionale ale copiilor? Timpul nestructurat de adult este cel mai valoros pentru copii, mai ales dupa 4-5 ore de scoala si dupa teme. Sa simta ca au libertatea de a se ocupa cu orice ii intereseaza pe ei, nu ce le impunem noi pentru ca ”stim mai bine”. Jocul este mediul in care copilul transpune ceea ce invata despre lume si testeaza atitudini si comportamente intr-un cadru de siguranta. Joaca este pentru copil ca munca pentru adult – o trateaza cu toata seriozitatea si o folosesc si pentru a isi construi stare de bine, si pentru a crea prietenii, si pentru a isi mentine creativitatea. Plus ca rasul reduce stresul, declanseaza secretia de endorfine si productia de anticorpi.

Ce facem la 1-2-3 Education: In After School avem doar jocuri educative, cu oricare aleg sa interactioneze au ceva de gandit si de invatat. Cartile de asemenea ii atrag si isi creeaza proiecte pornind de la enciclopedii si atlase. Insa cele mai prezente sunt jocul de rol, creat din imaginatia lor, jocul fizic de alergat sau de contact. Momentele de plictiseala sunt rare. Oricum s-ar intoarce dau de cineva, mai leaga o conversatie sau le mai vine o idee de activitate.

Iar cand a venit cineva la mine si mi-a spus: ”Ma plictisesc” i-am zis: ”Wow! Ce fain! Ma bucur pentru tine! Iti dai seama ca asta inseamna ca acum te poti uita in jur, poti alege ce te intereseaza, poti face orice iti face tie placere. Ce decizie faina ai de luat! Mergi, sunt curioasa ce vei face.” De asemenea iesim aproape zilnic la joaca in aer liber si asta le face taaare bine.

Carte utila:
„Playful Parenting” de Lawrence J. Cohen,
varianta in limba romana: Retete de Jocuri
(o avem in Biblioteca 1-2-3 Education pentru imprumut sau frunzarit)


Libertate

Am introdus in ”Libertate” nevoile emotionale ale copiilor de a fi increzatori, autonomi, responsabili, competenti, de a decide si a actiona pentru binele propriu si a celor din jur. Vedem libertatea nu ca pe ceva absolut, ci ca o independenta constienta de realitatea ca traim in interdependenta.
Aici rolul adultului este de a stabili limitele in care copilul poate decide si actiona in siguranta, de a explica de inainte consecintele alegerilor si de a da voie copilului sa decida, sa experimenteze si sa traiasca cu consecintele. Un copil crescut cu ghidaj si libertate ca forma de respect fata de capacitatile sale devine un adult autonom, responsabil, increzator, competent.

Ce facem la 1-2-3 Education: le oferim claritate si constanta in ce asteptam de la ei. Organizam sedinte cu luari de decizii in care consultam copiii cu privire la diferite aspecte ce tin de ”convietuirea” noastra.

Atribuire de responsabilitati cu ghidaj, pana dezvolta deprinderile necesare pentru a continua comportamentul si in absenta reamintirii noastre.

Libertate de alegere in cum isi structureaza timpul (ex. ei aleg daca este mai important sa manance mancarea calda sau sa termine jocul inceput). Libertate in a propune activitati noi in grup. Libertatea de a isi rezolva singuri dificultatile inainte de a interveni noi.

 

Am mai adus aici aminte despre Circle of Security Parenting – o abordare care pozitioneaza parintele cu bratele deschise, invitand copilul cu incredere la explorare si trairea de experinte, si pregatit sa il primeasca cu blandete si bucurie atunci cand acesta simte nevoia de sigurata, ghidare, intelegere, sprijin, suport.

Duminica am vorbit noi despre asta si luni dimineata am fost pusa la incercare – copilul meu nu voia la gradinita. Mesajul era ca ii va fi dor de mami de tati si de Fifi (catel). Iar eu i-am raspuns empatic. Te intelege mami. Iti va fi dor de noi. Si noua ne e dor de tine si ne gandim la tine in timpul zilei … etc. dar degeaba.

Asa ca am ajuns la ”libertatea de a decide”. I-am spus ca daca el alege sa nu mearga la gradinita, eu nu pot merge la munca, si nici tati nu isi poate face treaba. I-am vorbit despre societate, cum e atunci cand mai multi oameni traiesc impreuna, cum suntem noi aici in oras, cum regula este ca fiecare are niste indatoriri printre ceilalti oameni si ca ne primim drepturile dupa ce ne facem treburile. Asa ca intr-o zi in care el nu merge la gradinita si noi nu muncim, nu putem nici sa ne jucam, nici sa citim povesti, nici sa mancam, ca nu am muncit ca sa facem bani ca sa avem cum cheltui.

Cu vorbele nu era prea clar, asa ca am desenat cu carioca pe whiteboard. A mai trecut vreo jumatate de ora in care mi-a spus ca e greu sa aleaga, si in care l-am rugat sa lase jos orice jucarie sau carte voia sa ia, iar cand mi-a zis ca ii e foame i-am spus ca mancarea e la gradinita, iar cand a plans mi-a stat in brate. Dupa explicatii (pe canal auditiv), dupa desen (pe canal vizual), abia cand am ajuns pe canal chinestezic – am intins palmele in fata lui si am aratat ca intr-o mana e o zi in care el merge la gradinita, noi mergem la munca, el se poate juca cu orice vrea la gradinita, poate sta cu prietenii lui, poate manca, dormi, etc. iar seara putem petrece timp impreuna si sa ne jucam cu ce vrea din camera lui, iar in cealalta mana e o zi in care el nu merge la gradi, noi nu mergem la munca, nu ne jucam, nu citim, nu mancam, nu facem nimic, doar bem apa si stam inchisi in camera degeaba – atunci a inceput sa imi loveasca a doua mana, sa zica ca nu vrea asa, s-a dus la whiteboard si m-a rugat sa ii citesc din nou fiecare desen si apoi a plecat la gradinita.

Dar eu era cat pe’aci sa imi traiesc consecinta, inchisa in camera, cu copilul in brate, band apa toata ziua. Sper doar sa fie o lectie importanta despre viata pentru el si eu sa plusez o vreme la conectare.

Carte utila:
Nudge” de Richard H. Thaler, Cass R. Sunstein, (principii din Libertarian Paternalism)
(o avem in Biblioteca 1-2-3 Education in limba engleza pentru imprumut sau frunzarit)


Limite si disciplina

Copiii ne sunt oglinda si ne iau ca exemplu, ca model cand isi construiesc personalitatea. Ei au nevoie de ghidajul nostru, de stabilirea de limite ce construiesc identitate, de reguli si rutine utile in societate, de consecinte, la fel cum au nevoie de mancare si de iubire. Si, cum imi spunea cineva intr-un moment de indoiala despre cat de bun parinte sunt „e un lucru minunat sa fim pentru copiii nostri ceea ce ei au nevoie„.

De e sa vorbim despre limite si disciplina ca parte din nevoile emotionale ale copiilor in deceniul in care suntem expusi prin online la mai multe feluri de parenting decat au fost vreodata altii inaintea noastra (evolutionary parenting, positive parenting, attachment parenting, unconditional parenting, spiritual parenting, nurturant parenting, authoritative parenting, authoritarian parenting, libertarian parenting, permissive parenting, uninvolved parenting, helycopter parenting, narcissistic parenting, toxic parenting etc.) e aparent complex. La ce ne ajuta toate aceste modele e sa ne identificam tendintele si sa ne imbogatim cu strategii ce pot fi eficace acolo unde ce am incercat deja nu ne duce spre rezultatul asteptat.

Ce facem la 1-2-3 Education: pornim de la principiile de disciplinare pozitiva, adica disciplinarea care nu raneste fizic sau emotional, dar care ridica dileme cognitive, care comunica clar asteptarile, regulile, gradele de libertate si consecintele. Lipsa de consecventa aici ne este cea mai mare capcana – cand gestionam un grup de copii e posibil ca nu fiecare situatie sa fie observata si tratata identic de fiecare data de catre un adult, insa copiii au devenit foarte activi in a isi explica unii altora regulile si in a-si regla comportamentele reciproc.

La 1-2-3 Education nu exista pedepse si recompense ci doar consecinte naturale si logice.

Consecintele naturale – nu au nevoie de interventia noastra („Am stricat un joc, nu ma mai pot juca cu el” / „Ma concentrez la teme, termin repede si am mai mult timp pentru joaca”).
Consecintele logice – sunt cele introduse de adult atunci cand o consecinta naturala nu are cum sa apara (Un joc strans de copii il mai gasesc si maine, un joc strans de adult dispare pana il cer si isi asuma pastrarea ordinii. Le oferim jocul inapoi de fiecare data cand il cer, „la pachet” cu increderea.).

De asemenea nu folosim mesaje cu efect in constructia identitatii („esti bun”, ”esti destept”, ”meriti”, ”esti incapatanat”, esti…esti…esti). Copilul e minunat asa cum e, cand e nevoie ne adresam doar comportamentului, iar copilul are toata puterea de a invata si de a face schimbari spre ce ii e mai util.

Intervenim cu actiuni corective prin a separa copilul de grup daca are un efect distructiv sau raneste. Izolarea o facem cu valorizare, cu mesajul de mentinere a stimei de sine si a puterii: ”Tu esti o parte importanta din grupul nostru, esti un copil minunat, voi acum invatati despre lume si cum sa va purtati si uite, ce ai facut acum nu a dus la ceva bun. Ca alternative, cum altfel ai putea proceda? Te poti ocupa aici de o activitate individuala, cand esti pregatit sa te intorci in grup cu o influenta pozitiva, vei fi bine primit….etc.”

Carti utile:
Alfie Kohn – „Pedepsiti prin recompense
Dr. Jane Nelsen – resurse online


Dincoace de carti trimit multumiri pentru momente de constientizare „live”, in ordinea in care s-au intamplat, catre Irina Subredu, Diana Teodorescu, si Cristi Grigore.

Deja ne pregatim pentru tema lunii februarie – Dezvoltarea Morala – stiind ca dinamica pe care o observam in grup, precum si atitudinile fata de propria persoana, cei apropiati, colegi, societate, propriile responsabilitati pot fi inca de pe acum conturate.

Inchei cu incredere si curiozitate, ca la inceput de an,

Ioana Girmacea