Copiii isi doresc sa devina adulti

by Echipa Centrului 1-2-3 Education


Avem la 1-2-3 Education niste ochelari 3D speciali de privit copiii!

Stim cu totii modurile in care experienta traita la vizionarea unui film 3D este imbogatita de puterea de a vedea in straturi, in profunzime, de a percepe detalii care altfel se pierd sau amesteca. La 1-2-3 Education avem fiecare adult niste ochelari speciali cand privim copiii. Ei filtreaza, evidentiaza, coreleaza elemente si tare ne ajuta sa-i intelegem.

1-2-3 Education – Copiii vor sa devina adulti

Sunt cu atat mai speciali cu cat ii avem deja implantati in mintile noastre, ca niste filtre-lupe-evidentiatoare.

I-am construit din ani de studiu si din faptul ca aproape ca nu trece zi in care sa nu citim si experimentam cate ceva din neurostiinta si fel-de-fel de curente psihologice validate prin cercetare. Si vrem sa-i dam mai departe, lupa cu lupa.

Iar cand in urma cu cateva zile am lansat aceasta postare pe facebook voiam sa va spunem defapt ca:

Copiii isi doresc sa devina adulti

Copiii au dorinta de a creste, de a fi mari, de a deveni adulti.

Adler considera ca aceasta dorinta isi are radacina in gandurile de inferioritate prezente de-a lungul copilariei. Aceste ganduri sunt normale tinand cont de gradul ridicat de dependenta al copiilor de adulti si este motorul dezvoltarii individului. Este forta de baza in lupta de a depasi conditia resimtita drept un minus/inferioara catre o conditie superioara.

Unii copii reusesc sa parcurga cu success drumul spre autodepasire, in timp ce altii intampina dificultati si continua sa traiasca simtind ca altii sunt intotdeauna mai buni decat ei.

Un individ echilibrat isi constientizeaza cele mai profunde obiective, reusind in acelasi timp sa le integreze in comportamente ce imbunatatesc familia si comunitatea. Adler spune ca “Individul este atat pictura, cat si pictorul. Asadar, daca individul isi poate schimba perceptia despre sine, poate schimba si imaginea/peisajul pictat”.

Ce putem face stiind asta?
  • Putem trata copilul ca pe un viitor adult capabil nu ca pe un micut neputincios.
  • Putem sa nu facem pentru el ceea ce poate face deja singur (competenta/autonomie)
  • Putem sa ii acceptam si intelegem luptele interioare si dorinta de evolutie
  • Putem sa ii incurajam incercarile, eforturile, interesele
  • Putem sa il sustinem in a-si depasi convingerile limitative

Copilul devine, nu se naste: increzator, autonom, initiator, competent

Erikson, in teoria dezvoltarii psihosociale, propune o stadialitate a dezvoltarii cunoasterii sinelui in interactiunea cu ceilalti, accentuand influenta mediului social asupra dezvoltarii copilului. Influentele mediilor fizice, sociale, ideatice actioneaza ca partenere ale proceselor biologice si psihologice, innascute, care modeleaza dezvoltarea personalitatii individului.

Din punctul de vedere a lui Erikson, fiecare stadiu contribuie la dezvoltarea unei personalitati unice ce sprijina persoana sa devina o parte activa si creatoare a societatii.

Dezvoltarea normala pentru fiecare stadiu trebuie corelata si inteleasa impreuna cu contextul cultural al dezvoltarii copilului si situatia de viata unica a fiecaruia in parte. In forma lor concreta, stadiile se prezinta ca reale provocari, ridicand intrebari ca: “Pot sa am incredere?” “Pot sa fiu autonom?”, “Stiu cine sunt?”, “Sunt capabil?” etc. Deoarece fiecare dintre aceste achizitii ofera copilului un nou adevar despre sine, o noua dimensiune psihosociala, stadiile lui Erikson sunt considerate etape de identitate distincte. Copiii cu varsta de scoala primara se afla deja in cea de a patra etapa:

Prima etapa are loc de la nastere pana la varsta de 1 an si se refera la incredere vs. neincredere, deoarece este momentul in care copiii sunt total dependenti de cei din jur. Satisfacerea corespunzatoare a nevoilor existentiale ale copilului in aceasta etapa va conduce la dezvoltarea unei atitudini increzatoare fata de mediu si cei din jur. In schimb, daca nevoile nu sunt satisfacute corespunzator, va conduce la dezvoltarea sentimentului de neincredere si insecuritate fata de mediul inconjurator.

Ce putem face stiind asta?
  • Putem sa identificam si intelegem tiparul de atasament al copilului (Bowlby).
  • Putem sa ne descoperim propriul tipar de atasament si influentele sale.
  • Putem sa il ajutam sa dezvolte modele de gestionare a emotiilor utile.
  • Putem sa il antrenam in a dezvolta mecanisme prin care sa faca fata dificultatilor.
  • Putem sa il antrenam in a dezvolta rutine comportamentale utile.

A doua etapa are loc intre 1 si 3 ani  si se refera la autonomie vs. dependenta. Este perioada in care copilul doreste sa faca diverse activitati, chiar daca greseste. Daca parintii il incurajeaza sa faca aceste activitati, copilul va dezvolta sentimentul de autonomie, siguranta si incredere in sine. Daca parintii il vor descuraja si il vor ridiculiza, vor impiedica dezvoltarea autonomiei, iar copilul va ajunge sa fie dependent in activitatile pe care doreste sa le faca. Mai mult, copilul poate deveni rusinat si retras avand mai multa nevoie de ajutor.

Ce putem face stiind asta?
  • Putem crea pentru copil situatii de invatare adecvate varstei sale.
  • Putem sa il implicam in activitatile de familie si sa ii dam responsabilitati cu sanse de succes.
  • Putem sa apreciem/incurajam implicarea si determinarea chiar daca face greseli.
  • Putem da libertate copilului sa exploreze in limitele sigurantei, fara a interveni.
  • Putem valoriza experientele sale de invatare si reusitele de care se bucura.
  • Putem primi cu aceeasi bucurie intoarcerea la noi si nevoia copilului de atentie.
  • Putem sa ne controlam propriile anxietati si gradul in care ele ne limiteaza copilul.

A treia etapa are loc intre 3 si 6 ani si se refera la initiativa vs. retragere. Este stadiul in care copilul incepe sa exploreze, sa-si descopere abilitati noi, sa interactioneze mai mult cu cei din jur avand initiativa. In acest stadiu copii vor incalca interdictiile stabilite si este important ca parintii sa arate suport si consecventa in privinta libertatilor si interdictiilor. Astfel copiii vor invata ca au libertate in limite de siguranta, ca nu le este permis orice si vor continua sa exploreze fara a se rusina de ceea ce fac. Asumandu-si responsabilitatea actiunilor proprii isi vor dezvolta initiativa. Daca parintii vor aborda neadecvat aceasta etapa, copilul va dezvolta sentimentul de teama de pedeapsa considerand ca orice initiativa pe care o are este gresita. In felul acesta apare sentimentul de vinovatie si copilul va dezvolta comportamentul de retragere.

Ce putem face stiind asta?
  • Putem sa incurajam copilul sa incerce diverse activitati care ii plac chiar daca nu ii ies din prima.
  • Putem sa acceptam atat succesul cat si esecul.
  • Putem sa il incurajam pe copil sa propuna activitati sau sa schimbe cursul unor activitati.
  • Putem sa ii primim ideile si sa petrecem timpul comun si asa cum isi doreste copilul.

A patra etapa are loc intre 6 si 12 ani  si se refera la competenta vs. inferioritate. Este momentul in care copilul achizitioneaza cunostinte si deprinderi predominand prin intermediul scolii. Aici apare tendinta adultilor de a face comparatie intre un copil si alt copil fapt ce poate conduce la dezvoltarea sentimentului de inferioritate, deoarece copilul va simti ca nu va putea sa se ridice la un anumit nivel dorit de adulti. Daca nu vor exista astfel de comparatii  atunci copilul va ajunge sa dezvolte sentimentul de competenta.

Ce putem face stiind asta?
  • Putem sa il comparam pe copil cu el insusi de “ieri” si sa valorizam evolutia lui.
  • Putem sa ii aratam copilului ca este/poate fi competent in momentul respectiv/intr-o anumita sarcina.
  • Putem sa ii explicam copilului ca atunci cand ia o decizie nepotrivita asta nu inseamna ca el nu mai este valoros, ci ca comportamentul a fost unul nepotrivit.

Copiii isi iau modele din tot ce ii inconjoara

Cu gandul la invatarea sociala, prin observare, ne ducem direct la psihologul Albert Bandura.

Ideea de baza in teoria socio-cognitiva a lui Bandura este aceea ca actiunile si reactiile unei persoane, inclusiv comportamentele sociale si procesele cognitive, in aproape orice situatie sunt influentate de actiunile la care a fost explus, pe care le-a observat la altii.

Teoria autoeficacitatii sta in centrul teoriilor socio-cognitive dezvoltate de Bandura, care evidentiaza rolul “invatarii prin observare” si a experientelor sociale in dezvoltarea personalitatii. Senzatia autoeficacitatii poate juca un rol major in felul in care copilul se pozitioneaza fata de telurile, atributiile sau provocarile sale.

Conform teoriei lui Bandura, persoanele cu un nivel ridicat de autoeficacitate, adica aceia care cred despre ei ca se pot descurca, au mai multe sanse sa priveasca o sarcina dificila ca pe ceva care poate fi realizat cu succes decat ca pe ceva care poate fi evitat.

Ce putem face stiind asta?
  • Putem sa ne monitorizam, constientizam si reglam propriile comportamente si limbajul.
  • Putem invata copiii prin actiuni si exemplu personal nu doar prin vorbe.
  • Putem sa nu asteptam de la ei lucruri pe care nu le respectam noi.
  • Putem sa le fim constant model in ce credem ca le e util sa dezvolte la ei.
  • Putem sa stingem treptat comportamentele nepotrivite promovand altele in loc.
  • Putem dezvolta mesaje de sustinere pentru monologul lor interior.
  • Putem trece prin filtrul identitatii si explica situatiile care reprezinta modele neagreate.
  • Putem sa le selectam anturajul.

http://www.aai-ny.org/index.php/background/adlerian-references

Erikson’s Stages of Development,” in Learning Theories, July 23, 2014, https://www.learning-theories.com/eriksons-stages-of-development.html

J L, „Social Learning Theory (Bandura),” in Learning Theories, June 19, 2015, https://www.learning-theories.com/social-learning-theory-bandura.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.